x
Informații personale
Acord de confidențialitate
Trimite

Ghidul Bit Soft pentru accesarea granturilor de investiții

Publicat pe 29 Decembrie 2020

În mod cert 2020 a fost un an dificil pentru mediul de business. Situația generată de COVID-19 afectează cu precădere turismul, transporturile și domeniul ospitalității și restaurantelor, însă unda de șoc se va resimți și în alte industrii conexe, având un impact major în toată economia. Efectele negative cu care s-au confruntat proprietarii de afaceri pe parcursul anului au fost scăderea vânzărilor, suspendarea temporară a activității, disponibilizări și întârzieri la plata furnizorilor.

Pentru a diminua din efectele pandemiei, Guvernul României, prin Ministerul Fondurilor Europene a deschis la începutul lunii decembrie sesiunea de înscrieri pentru ajutoare de stat între 50.000 și 200.000 de euro pentru IMM-uri, parte a Măsurii 3 din schema de sprijin pentru recuperarea din criza economică generată de COVID-19.

Granturile pot reprezenta o pârghie de relansare a afacerilor în HoReCa și recomandăm folosirea acestei forme de asistență de redresare.

Bit Soft, cel mai important furnizor de soluții software pentru industria ospitalității, a alcătuit un ghid cu cele mai importante 5 aspecte de care să ții cont atunci când accesezi granturile pentru investiții.

 

1. Valoare finanțare

 

Valoarea totală alocată acestui proiect este de 550 de milioane de euro, iar numărul estimativ de beneficiari este de 3.000 de IMM-uri. Granturile de investiții se acorda pe proiect și beneficiar și au o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse.

 

2. Condiții de eligibilitate

 

Beneficiarii acestor investiții sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici și cele mijlocii. Acestea sunt societăți comerciale încadrate ca SRL, SA, Societate cooperativă, SRL-D cu cel mult 249 de angajați, o cifră de afaceri de maxim 50 de milioane de euro și total active mai mic de 43 de milioane de euro.

Granturile pentru investiții se acordă IMM-urilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • au avut activitate curentă/operațională desfășurată de minimum un an înaintea înregistrării electronice a formularului de înscriere-plan de investiții prevăzut în Anexa 1 la prezenta procedură;
     
  • au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în unul din exercițiile financiare din ultimii 2 ani înainte înregistrării electronice a formularului de înscriere-plan de investiții prevăzut în Anexa 1 la prezenta procedură;
     
  • se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani începând cu anul următor acordării grantului pentru investiții;
     
  • realizează minimum 50% din valoarea veniturilor planificate în cadrul formularului de înscriere plan de investiții (anexa 1) în primii 2 ani de durabilitate, iar diferența până la sfârșitul perioadei de durabilitate, respectiv anul al treilea;
     
  • dispun de cofinanțare proprie a proiectului în procent de minimum 15% din valoarea eligibilă a proiectului de investiții solicitat pentru finanțare pentru implementarea în regiunile mai puțin dezvoltate, iar pentru locația implementării în regiunea București-Ilfov, de minimum 30% din valoarea eligibilă a proiectului solicitat la finanțare. Obligativitatea asigurării procentelor minime de cofinanțare se calculează pentru locația implementării proiectelor de investiții și nu pentru sediul social. Pentru cazurile în care activitatea se desfășoară este la terți, locația implementării va fi la sediul social sau la unul din punctele de lucru.
     
  • se angajează să prezinte dovezi privind rezonabilitatea costurilor pentru investițiile pentru care se solicită ajutor de stat (minim o ofertă de preț pentru fiecare element de cost).
     
  • nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019;
     
  • nu depăşesc plafonul de 800.000,00 Euro pe Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 aprobat de către Comisia Europeană;

 

 

3. Activitățile și cheltuielile eligibile pentru acordarea granturilor

 

Anul ce tocmai s-a încheiat a oferit o lecție importantă pentru digitalizarea mediul de afaceri, accelerând procesul. Digitalizarea a fost cea care a permis business-ului continuitate, fidelizarea clienților și chiar atragerea de clienți noi. În condiții normale digitalizarea părea doar o opțiune, în condiții de pandemie ea a devenit singura strategie sustenabilă pentru supraviețuirea anumitor afaceri. Așadar, una dintre cele mai importante cheltuieli din lista celor eligibile pentru accesarea investițiilor este achiziția de software necesar desfășurării activității.

Spre exemplu, dacă ai un business care activează în industria HoReCa, softuri precum protel air, Delivery, eCommerce sau Breeze te vor ajuta să automatizezi procesele, să eficientizezi operațiunile, să ții costurile sub control și chiar să crești vânzările și experiența clientului tău. În plus, softurile au o interfața ușor de utilizat, intuitivă și prietenoasă, astfel încât angajații tăi să petreacă puțin timp de familiarizare cu acestea.

Pe lângă achiziția de software, poți accesa granturile și pentru activități de consultanță și proiectare, management de proiect, asistență tehnică, brevete de invenție, mărci de produse, realizarea unor platforme online pentru comercializarea produselor / serviciilor, marketing și publicitate, dar și audit financiar.

Pe lista activităților eligibile pentru acordarea granturilor se află și cheltuieli administrative precum cele pentru amenajarea terenului, racordarea la utilități, achiziția de instalații și echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie sau achiziția unor mijloace de transport mărfuri și persoane. 

 

4. Criterii de selecție a proiectelor de investiții

 

Selecția proiectelor de investiții se va realiza în ordinea descrescătoare a punctajelor și în limita bugetului aprobat potrivit schemei de ajutor acordat de Guvern, repartizat în felul următor: 15% dedicat regiunii București - Ilfov și 85% pentru celelalte șapte regiuni de dezvoltare.

Maximul de punctaj pe care îl poate obține un proiect este 100, acestea fiind distribuite pe următoarele criterii de selecție:

  • Criterii de evaluare a rentabilității proiectelor de investiții (RIR) - 25 puncte
  • Criterii privind cofinanțarea proiectelor de investiții – 35 puncte
  • Raportul dintre cuantumul grantului solicitat și profitul operațional înregistrat în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare – 30 puncte
  • Apartenența domeniului de activitate pe codul CAEN la soldul negativ al balanței comerciale, respectiv importurile sunt mai mari decât exporturile potrivit datelor furnizate de INS - 10 puncte 

 

5. Termen de depunere a aplicațiilor

 

În Legislația aplicabilă perioada de depunere a aplicațiilor începe la data de 3 decembrie 2020 cu termenul limită la data de 29 ianuarie 2021

Depunerea proiectelor se face online pe website-ul MEEMA. Tot aici poți afla mai multe informații despre programul de granturi și poți accesa toate documentele necesare pentru accesarea fondurilor. 

 

Prin intermediul expertizei acumulate în cei peste 26 de ani de colaborare cu afacerile din domeniul HoReCa și a software-ului performant am ajutat peste 800 de restaurante și 240 hoteluri în procesul de digitalizare atât în România cât și în țările vecine. 

Dacă ești o afacere care activează în industria ospitalității și digitalizarea este următoarea investiție pe care îți dorești să o faci, nu ezita să ne contactezi. Unul din colegii noștri îți va oferi soluții bazate pe nevoile tale și îți va face un tur gratuit al softului.